Conform metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, pe lângă proba interviului, candidații vor avea și o probă scrisă ce presupune rezolvarea unui test standardizat prin care se evaluează capacitățile și competențele relevante pentru activitatea de management educațional, precum: capacități cognitive și competențe de mangement și leadership.
În cele ce urmează vom face o scurtă descriere a acestui tip de teste (teste cognitive), pentru a determina ce presupune un astfel de test și care este rolul acestuia în procesul de recrutare.
Ce sunt Testele Cognitive?
Testele cognitive sunt folosite pentru a evalua într-un mod obiectiv o serie de abilități implicate în procesul de gândire și luare a deciziilor. Printre aceste abilități se numără percepția, memoria, capacitatea de a raționaliza, abilități verbale și matematice și ușurința în rezolvarea problemelor.
În cadrul acestor teste de abilități cognitive sunt utilizate întrebări și exerciții formulate special pentru a estima cât mai corect potențialul participanților de a se folosi de capacitatea lor mentală în scopul soluționării anumitor probleme și situații care ar putea apărea la locul de muncă, dar și pentru a deprinde abilități și specializări noi.
În mod obișnuit, caracteristica măsurată de acest tip de teste este capacitatea mentală generală, mai specific – inteligența. Spre deosebire de testele specializate de inteligență, testele de abilități cognitive au aplicabilitate mai largă, măsurând anumite caracteristici generale ale participanților, fără a se concentra în mod specific pe anumite categorii de teste (exemplu: teste matematice, verbale etc.).
Pentru majoritatea testelor cognitive metoda de notare constă în însumarea tuturor răspunsurilor corecte din cadrul întrebărilor, scorul final reprezentând o măsură a capacității cognitive generale. Aceste tipuri de teste au un grad înalt de standardizare, iar întrebările și exercițiile incluse sunt atent formulate pentru a fi ușor de înțeles și pentru a genera răspunsuri obiective.
O altă caracteristică a testelor cognitive este că pot fi aplicate pentru grupuri mari de oameni, generând rezultate rapide, exacte și ușor de interpretat. Întrebările cuprinse în cadrul acestor teste pot fi cu răspuns unic sau multiplu, adevărat sau fals, răspunsuri scurte sau exerciții de completare a unor propoziții și calcule matematice logice.
Majoritatea testelor cognitive sunt rezultatul colaborării între o gamă largă de specialiști din domeniile psihologiei, sociologiei, cercetării academice și recrutării și acestea sunt concepute pentru a fi ușor de aplicat unei varietăți cât mai mare de persoane.
5 Caracteristici generale ale Testelor Cognitive
Testele cognitive de succes au aceste 5 caracteristici generale comune prin care le este asigurată acuratețea, diversitatea, adaptabilitatea și aplicabilitatea la situații reale, respectiv:
Întrebări întâlnite în Testele Cognitive
În funcție de tipul și scopul testului cognitiv folosit pentru evaluare, acesta poate conține unul sau mai multe tipuri de întrebări și exerciții precum:
—- Numerice: exerciții matematice de bază, analizarea și rezolvarea problemelor în format text, găsirea și urmărirea unor secvențe numerice
—- Verbale: demonstrarea cunoștințelor verbale în definirea și folosirea anumitor cuvinte, găsirea relației dintre o pereche de cuvinte și aplicarea ei
—- Abstracte: identificarea formei care nu aparține unui anumit set, identificarea unui model de forme și alegerea următoarei în secvență, matrici bidimensionale de forme, descoperirea relației dintre o pereche de forme și aplicarea ei
—- Logice: deducerea unei concluzii cu ajutorul unor premise date, adunarea de informații pentru atrage o concluzie, determinarea ordinii unui set de elemente pe baza unor seturi de reguli
Pentru familiarizarea cu formatul testelor de abilități cognitive, recomandăm exemplele următoare:
Pregătiți-vă din timp pentru concurs, participând la cursurile Vivid Education, susținute de specialiști în domeniu:
Vă stăm la dispoziție şi cu alte informații:
📲0746 170 521
📩cursuri@scim-vivid.ro
Feedback-uri participanți AICI.
cat costa cursul?
Buna ziua!
Taxa de participare este de 150 de lei. Inscrierile se fac prin completarea formularului online: https://tinyurl.com/Inscriere-Itemi-Cog-28sept