Un elev care evită să răspundă. Un copil care spune frecvent că îl doare burta înainte de teste. Un adolescent perfecționist care se teme să greșească. Sunt doar emoții de moment sau semne ale anxietății?
Anxietatea este una dintre cele mai frecvente dificultăți emoționale întâlnite în rândul copiilor și adolescenților, iar profesorii sunt adesea primii adulți care observă că ceva s-a schimbat. Totuși, nu întotdeauna este ușor să înțelegem ce se află în spatele unui comportament și cum putem interveni într-un mod care să ofere sprijin, nu presiune.
Vă invităm la Conferința educațională internațională „Anxietatea în mediul școlar: Înțelegere. Reinterpretare. Sprijin.”, un eveniment dedicat tuturor cadrelor didactice care își doresc să creeze un climat educațional sigur, empatic și favorabil învățării.
Organizatori: Vivid Education & Management (România), în parteneriat cu Asociația Echanges Internationaux au Service de l’ Education (Franța), Asociația Europa Excelsior (Luxemburg) și Centrul Cultural Francofon Buzău.….
Miercuri, 5 august │ 17:00-19:00 │ Zoom
✅ Înțelegerea anxietății – manifestări, cauze și factori care influențează starea emoțională a elevilor;
✅ Rolul profesorului – cum oferim sprijin și construim relații care cresc sentimentul de siguranță și încrederea;
✅ Strategii practice pentru sala de clasă – tehnici de comunicare și intervenții care reduc anxietatea și susțin învățarea;
✅ Instrumente pentru dezvoltarea rezilienței – activități și metode care sprijină autoreglarea emoțională și starea de bine.
………
Conferința îmbină cercetările actuale din domeniul psihologiei educaționale cu exemple concrete, studii de caz și instrumente practice, ușor de aplicat în activitatea de zi cu zi.
✏ FORMATOR:….

Prof. dr. Maria – Monalisa Pleșea, cadru didactic la Școala Europeană Bruxelles II și formator la nivel european, în cadrul Asociației Echanges Internationaux au Service de l’ Education.
Profesor doctor în domeniul Științelor Literaturii (Universitatea București), traducător, autor de auxiliare școlare, președinte al Centrului Cultural Francofon Buzău și inițiator al numeroase proiecte educaționale internaționale.
✏ CERTIFICATE DE PARTICIPARE INTERNAȚIONALE:
……….
A doua zi după conferință veți primi pe email:
✅ Certificate de participare conferință internațională (în engleză și română, cu 10 ore: conferință live + studiu individual al materialelor primite pe mail);
✅ Adeverință privind inițierea la clasă a unei metode/tehnici de abordare a predării-învăţării-evaluării inovative;
✅ Adeverință schimb de experiență cu alte unități de învățământ la nivel internațional;
✅ Adeverință integrare în rețea educațională la nivel internațional.
Documentele sunt recunoscute la nivel internațional, iar orele pot fi transformate în credite ECTS.
✏ TAXĂ DE PARTICIPARE ȘI PLATĂ:
……….
250 de lei În această perioadă beneficiați de taxa redusă de 150 de lei. După înscriere, veți primi pe email factura proformă.
Plata se poate realiza apoi direct cu cardul, cu prima de carieră, prin transfer bancar sau cash (la orice sucursală BRD/Poșta Română).
……….
Achiziția se poate deconta la unitate (avem cont în Trezorerie și prin SEAP).
✏ ÎNSCRIERE:
……….
✨ Înscrie-te acum și descoperă strategii concrete pentru a crea un climat educațional sigur, empatic și favorabil învățării!