Începutul de an școlar 2020-2021 vine cu o serie de provocări. Riscurile sunt multe și, din acest motiv, cei care se înscriu la cursul online de Managementul Riscurilor, primesc GRATUIT procedurile necesare în această perioadă în toate unitățile de învățământ:
Procedura de sistem început de an școlar – scenariul VERDE
Procedura de sistem început de an școlar – scenariul GALBEN
Procedura de sistem început de an școlar – scenariul ROȘU
*la finalul articolului aveți informații despre cuprinsul fiecărei proceduri.
Procedurile vor fi cuprinzătoare, realizate în conformitate cu legislația în vigoare şi cu prevederile publicate în Monitorul Oficial de către MEC şi Ministerul Sănătății.
Sunt în format editabil şi vom sublinia cu galben unde e nevoie să completați/adaptați cu situația proprie.
Abordăm toate nivelurile de învățământ, pentru a putea selecta ce vi se potriveşte. Grădinițele vor avea proceduri distincte.
Forma finală a procedurilor o vom avea imediat DUPĂ publicarea ghidului şi normelor oficiale, ca să le puteți aproba în unitate în cel mai scurt timp
Acestea vor fi trimise pe e-mail sau vor putea fi descărcate direct de pe platforma de curs, în baza contului de utilizator.
••••••••••••••
Detalii despre cursul la care vă puteți înscrie pentru a beneficia şi de proceduri, pe lângă un program de formare profesionist: https://vivid-edu.ro/2020/08/30/curs-online-managementul-riscurilor/
Preț curs: 590 de lei (redus de la 650)
Înscriere rapidă: https://tinyurl.com/curs-managementul-riscurilor
••••••••••••••••••••
Ce câștigi dacă alegi cursurile Vivid Education
Eşti implicat într-un program de formare profesionist, prin care ne-am propus să desluşim tainele legislative aplicabile învățământului preuniversitar.
Beneficiezi de experiența unui formator pasionat, care explică pe înțelesul tuturor ce documente sunt necesare, care este structura lor şi ce responsabilități ai tu.
Ai acces la instrumente, tehnici, documente şi metode pe care să le aplici şi să le integrezi apoi în activitatea proprie. (+ modele de documente).
Înveți când vrei tu, în ritmul tău.
Beneficiezi de explicații practice, pe documente şi bune practici.
Ai timp suficient să aprofundezi anumite subiecte, care ți se par mai dificile (ai acces la materialele din curs timp de 2 săptămâni).
Eşti la curent cu modificările legislative, afli toate noutățile în domeniu.
Poți revedea lecțiile anterioare de mai multe ori, pentru fixarea informației.
Primeşti Diploma de Absolvire pe email și prin poștă imediat după finalizarea cursului.
Ce este inclus în prețul cursului
Acces nelimitat la platforma online, unde găsiți suportul de curs și materiale didactice video;
Emiterea și transmiterea prin poștă a Diplomei de Absolvire, cu număr de ore (40 de ore);
Modele de documente pe care le puteți descărca de pe platformă, specifice cursului + cele 3 proceduri ;
Asistență tehnică pentru utilizarea platformei 24/7.
După completarea formularului de ȋnscriere, veți fi contactat/ă telefonic, iar apoi veți primi factura prin email. După înregistrarea plății, primiți datele de conectare pe platforma de cursuri și un ghid de utilizare a acesteia.
—–‐————————
Care este structura procedurilor
A. Procedură scenariul verde
Din CUPRINS:
1. Masurile de igiena pentru elevi si angajati.
2. Curatenia si dezinfectia spatii scolare
3. Masuri pentru limitarea contactului intre elevi, cadre didactice si personal
4. Accesul in unitate pentru elevi, personal si vizitatori
5. Organizarea spatiilor in care se desfasoara procesul educational
6. Organizarea programului scolar (organizarea procesului instructiv-educativ; organizareaactivitatilor si supravegherea in timpul pauzelor; organizarea activitatilor sportive; organizarea activitatilor in invatamantul tehnic, tehnologic si profesional).
7. Transportul elevilor cu microbuzul scolar
8. Activitatea cantinei si caminului scolar
9. Triajul epidemiologic la revenirea din vacanta si triajul zilnic
10. Criteriile de suspendare a cursurilor
11. Instruirea personalului si comunicarea permanenta cu elevii si parintii
B. Procedură scenariul galben
Din CUPRINS:
1. Organizarea cursurilor în regim blended learning
2. Măsuri privind protecția datelor cu caracter personal
3. Masurile de igiena pentru elevi si angajati
4. Curatenia si dezinfectia spatii scolare
5. Masuri pentru limitarea contactului intre elevi, cadre didactice si personal
6. Accesul in unitate pentru elevi, personal si vizitatori
7. Organizarea spatiilor in care se desfasoara procesul educational
8. Organizarea programului scolar (organizarea procesului instructiv-educativ; organizareaactivitatilor si supravegherea in timpul pauzelor; organizarea activitatilor sportive; organizarea activitatilor in invatamantul tehnic, tehnologic si profesional).
9. Transportul elevilor cu microbuzul scolar
10. Activitatea cantinei si caminului scolar
11. Triajul epidemiologic
12. Instruirea personalului si comunicarea permanenta cu elevii si parintii
13. Colectarea feedback-ului şi măsurarea gradului de satisfacție a beneficiarilor
C. Procedură scenariul roşu
Din CUPRINS:
1. Organizarea cursurilor in regim on-line
2. Măsuri privind protecția datelor cu caracter personal
3. Colectarea feedback-ului şi măsurarea gradului de satisfacție a beneficiarilor
4. Instruirea personalului si comunicarea permanenta cu elevii si parintii
*Cuprinsul procedurilor poate suferi modificări, în conformitate cu cerințele MEC și ale Ministerului Sănătății privitoare la începutul de an școlar.
Comandă rapidă: https://tinyurl.com/curs-managementul-riscurilor
Vă stăm la dispoziție și pentru alte detalii:
0746170521
cursuri@scim-vivid.ro www.vivid-edu.ro
Buna ziua. As dori si eu procedurile pt scenariul verde.Multumesc
Buna ziua!
Aveti aici detaliile ofertei noastre pentru procedurile pe cele 3 scenarii:
https://vivid-edu.ro/2020/09/02/proceduri-inceput-de-an-scolar/
Procedurile sunt actualizate cu prevederile noului ROFUIP si a metodologiei privind predarea on-line.