Vino să descoperi cum putem transforma emoțiile în resurse pentru învățare, empatie și relații mai bune în sala de clasă!
Conferință educațională internațională „Chimia emoțiilor și empatia în sala de clasă”
Organizatori: Vivid Education & Management (România), în parteneriat cu asociația Echanges Internationaux au Service de l’ Education (Franța), asociația Europa Excelsior (Luxemburg) și Centrul Cultural Francofon Buzău.
◷ Miercuri, 21 oct. │ 17:00-19:00 (ora României) │ Zoom
✅ Înțelegerea emoțiilor – cum îi ajutăm pe copii să recunoască, să numească și să înțeleagă ceea ce simt;
✅ Intensitatea emoțiilor – cum îi învățăm să observe când o emoție crește și să diferențieze între nivelurile de intensitate;
✅ Autoreglarea emoțională – tehnici și exerciții prin care copiii pot învăța să gestioneze furia, frustrarea, teama, tristețea sau anxietatea;
✅ Empatia în sala de clasă – activități prin care dezvoltăm capacitatea de a înțelege perspectiva și emoțiile celuilalt, respectul și cooperarea;
✅ Tehnici practice și fișe de lucru – resurse pe care le poți integra în activitățile de la clasă;
✅ Strategii pentru cadrele didactice – cum gestionăm situațiile cu încărcătură emoțională și cum construim un climat în care copiii se simt în siguranță să exprime ceea ce simt.
………
BENEFICII:
★ Strategii și instrumente aplicabile imediat în activitatea didactică
★ Interacțiune cu experți în domeniul psihopedagogiei
★ Acces la resurse valoroase, fișe de lucru, jocuri educative și ghiduri metodologice
✏ FORMATORI:….
Prof. dr. Maria – Monalisa Pleșea, cadru didactic la Școala Europeană Bruxelles II și formator la nivel european, în cadrul asociației Echanges Internationaux au Service de l’ Education.
Profesor doctor în domeniul Științelor Literaturii (Universitatea București), traducător, autor de auxiliare școlare, președinte al Centrului Cultural Francofon Buzău și inițiator al numeroase proiecte educaționale internaționale.…..
✏ DOCUMENTE PENTRU DOSARUL PROFESIONAL:
……….
A doua zi după conferință veți primi pe email:
✔ Certificate de participare conferință internațională (cu 10 ore: conferință live + studiu individual al materialelor primite pe mail);
✔ Adeverință privind inițierea la clasă a unei metode/tehnici de abordare a predării-învăţării-evaluării inovative;
✔ Adeverință schimb de experiență cu alte unități de învățământ la nivel internațional;
✔ Adeverință integrare în rețea educațională la nivel internațional.
Documentele sunt recunoscute la nivel național, iar orele pot fi transformate în credite ECTS.….
✏ TAXĂ DE PARTICIPARE ȘI PLATĂ:
……….
250 de lei În această perioadă beneficiați de taxa redusă de 150 de lei. După înscriere, veți primi pe email factura proformă.
Plata se poate realiza apoi direct cu cardul, cu prima de carieră, prin transfer bancar sau cash (la orice sucursală BRD/Poșta Română).
……….
Achiziția se poate deconta la unitate (avem cont în Trezorerie și prin SEAP).
✏ ÎNSCRIERE:
.…
◷ Miercuri, 21 oct. │ 17:00-19:00 (ora României) │ Zoom
…
✨ Empatia și relațiile sănătoase construite în sala de clasă sunt parte din fundația învățării!
……